Flowchart: Alternate Process:

 

DISEMINARE - PROIECTUL DE PARTENERIAT STRATEGIC

e-Management of multidisciplinary projects for secondary schools (eMM Projects 4 Secondary Schools)

 

                                                                                                                              

Înapoi la Pagina proiectului

"Elena Donici Cantacuzino" PucioasaȘcoala Gimnazială Nr. 4

ȘTIRI DIN ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI

Text Box: 2015 - Violeta Bucur

PARTENERI:

1.  România - Școala Gimnazială Nr. 4 Elena Donici Cantacuzino, Pucioasa

2.  Letonia - Jelgavas 6 vidusskola, Jelgava

3.  Republica Cehă - Zakladní skola, Polešovice

4.  Slovacia - Zakladna skola s materskou skolou , Ozdany

5.  Turcia - Özel Ezgililer Ortaokulu, Samsun

6. Turcia - Conkbayiri College, Kocaeli (doar în primul an)

PROGRAMUL ERASMUS+                                                                                                                                                                                      Acțiunea cheie 2. Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici

Parteneriate strategice numai între școli        

Perioada de implementare: 01.09.2015– 31.08.2017

Numărul proiectului: 2015-1-RO01-KA219-015199

Limba de comunicare în proiect: engleză

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană

Înapoi la Pagina proiectului

Înapoi la PROGRAME ȘI PROIECTE

Evenimentul de multiplicare - simpozionul internațional e-Education for key competences / e-Educația pentru competențe cheie (6 iunie 2017)

Volumul Lucrările Simpozionului Internațional ”e-Educație pentru competențe-cheie” (clic aici pentru descărcare) cuprinde o selecție a comunicărilor, a referatelor metodice și a exemplelor de bune practici educaționale prezentate la acest simpozion organizat de Școala Gimnazială Nr. 4 ”Elena Donici Cantacuzino” în colaborare cu Casa Corpului Didactic Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița  și inclus în Calendarul de activități metodico-științifice al  CCD Dâmbovița, cu avizul MENCȘ nr. 46761/21.11.2016.

 

Simpozionul a fost derulat pe parcursul unei zile si a fost structurat în:

a) 3 sesiuni de comunicări în plen susținute de directorul Școlii 4, coordonatorii din Romania, Letonia și Slovacia: prezentarea activităților, a rezultatelor și a impactului proiectului Erasmus+ KA2 ”e-Management of Multidisciplinary Projects for Secondary Schools"; prezentarea conceptelor, a elementelor de inovativitate și a activităților care au stat la baza elaborării produsului intelectual; prezentarea și vizitarea unei expoziții de fotografii ilustrând aspecte din implementarea acestui proiect, dar și a altora în derulare KA2, KA1 (locul de desfășurare: Centrul European Cultural din Pucioasa);

b) 6 ateliere de lucru de tip Cafenea Publică (derulate în Școala 4):

1) The European Curriculum The Management of Multidisciplinary Projects, teacher kit and pupil’s kit  - participantii au aflat detalii despre acest produsul intelectual al proiectului (formatul postat pe Google Drive) și modul în care punerea în practică a resurselor acestuia a influențat dezvoltarea competențelor și atitudinea elevilor; au fost implicați în simularea unei secvențe de lecție, au evidențiat puncte forte și aspecte de îmbunătățit, oferind idei din propria experiență; au identificat modalități de utilizare/adaptare a acestuia în școlile lor;

2) E-learning Platform and the European Curriculum The Management of multidisciplinary projects – participanțiii au testat produsul intelectual în cadrul cursului pe platforma e-learning Moodle, apoi au realizat o analiza SWOT a acestuia;

3) How to teach using tablets si 4) How to integrate interactive whiteboard into lessons – activități practice în care participantți au simulat rolul elevilor și au derulat secvențe de lecții din curriculumul european, utilizând însă tabletele și tabla interactivă;

5) 6 models of multidisciplinary projects – aceste rezultate obținute prin pilotarea produsului intelectual au fost prezentate de elevii care au participat la mobilitatea din Letonia, accentul fiind pus pe rezultate, impact și lecții învățate la nivelul parteneriatului;

6) Lessons learned through the implementation of European projects – directorul școlii a prezentat impactul pilotării acestui produs intelectual la nivelul parteneriatului, atât asupra elevilor, a profesorilor, cât și asupra școlii și a comunității; instrumente de lucru pentru managementul proiectului, elaborate în cadrul parteneriatelor Erasmus+, urmând discuții și schimb de bune practici privind implementarea proiectelor Erasmus+ de tip KA 2  cu elaborare de produs intelectual și nu numai.

 

La final, participanții au completat câte un chestionar de evaluare, apreciind relevanţa şi utilitatea evenimentului, sistematizarea şi coerenţa prezentărilor în plen, strategia utilizată în cadrul atelierelor de lucru; calitatea materialelor primite; atmosfera de lucru din cadrul simpozionului; alocarea timpului; calitatea organizării simpozionului.

 

Pentru ca acest eveniment să aibă un impact puternic și o arie cât mai largă de împărtășire și diseminare a produsului intelectual în comunitatea profesională, la nivel national și internațional, toți partenerii de proiect s-au implicat în popularizarea simpozionului, iar cei din România au cooptat în organizare Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar din județul Dâmbovița, obținând avizul Ministerului Educației Naționale din România pentru includerea evenimentului în calendarul CCD Dâmbovița de activități metodico-științifice. Partenerii au colaborat pentru realizarea pliantului de prezentare a produsului și a impactului.

 

Prin urmare, au fost prezenți 156 de participanți (profesori din unități de învățământ preuniversitar/grădinițe, școli, licee, directori și inspectori școlari) dintre care: 123 români, 28 de străini (din Letonia, Marea Britanie, Spania, Slovacia și Turcia) și 5 profesori parteneri (din Letonia și Slovacia), dar și elevi, părinți ai acestora, reprezentanți ai comunității locale.

 

Din feedback-ul participanților a reieșit că produsul nostru este bine structurat, coerent, aplicabil, accesibil nivelului de vârstă a elevilor cărora se adresează și că îl vor utiliza în cea mai mare măsură pentru activități extracurriculare, dar și pentru orele de curs (mai ales la lecțiile de dirigenție/consiliere educațională). Folosind sugestiile lor, produsul nostru intelectual a fost îmbunătățit, îmbogățit (atât kiturile, cât și cursul pe platforma Moodle).  În plus, am identificat potențiali parteneri pentru scrierea unei noi aplicații în cadrul Programului Erasmus+, prin care curriculumul și kiturile să fie adaptate elevilor din clasele primare. Lista de contacte a participanților a fost folosită pentru networking, identificare de noi cursanți. 

 

A doua mobilitate a elevilor - activități de predare/învățare/formare, schimb de grupuri de elevi pe termen scurt - a avut loc în perioada 3 - 7 aprilie 2017, în școala partenerilor din localitatea Jelgava, Letonia  (Jelgavas 6 vidusskola). 

Din Școala 4 Pucioasa au participat 5 elevi din clasele gimnaziale, câștigătorii selecției organizate la nivelul școlii: Nica Rareș - clasa a VI-a C,  Stăncioiu Irina și Stăncioiu Ilinca  - clasa a VI-a C, Deak Dănuț - clasa a VII-a A și Ilinca Andrada - clasa a VI-a C. Aceștia au fost însoțiți și îndrumați de profesorii Violeta Bucur și Abramescu Constantin.

Informațiile referitoare la activitățile desfășurate și la rezultatele obținute se găsesc  aici.

 

Ȋncepând din luna septembrie 2016, proiectul european Erasmus+ eMM Projects 4 Secondary Schools  continuă cu punerea în aplicare de către elevi şi profesori din Școala 4 Pucioasa a celor 6 proiecte multidisciplinare, câştigătoare în anul precedent, pe temele Comunicare socială, Relaționare socială, Stil de viață sănătos, Evitarea violenței, Evitarea hărțuirii pe internet, Drepturile omului/copilului,  realizate în colaborare cu şcoli din țările partenere - Slovacia, Letonia, Cehia și Turcia – în anul școlar 2015-2016.

Profesorii coordonatori de proiect desfășoară activităţi extrașcolare alături de elevii din primul an de proiect și de cei care li s-au alăturat în acest an școlar.

SVS – Stop Violence in school! (Stop violenţei în școală!), proiect multidisciplinar al cărui scop este diminuarea episoadelor de violenţă în rândul elevilor, a debutat cu realizarea unui chestionar referitor la actele de violenţă între elevi. 50 de elevi din școală au răspuns celor 10 întrebări legate de actele de violenţă fizică, verbală, emoţională, socială. S-a realizat o statistică, ce va sta la baza desfășurării activităţilor din proiect.

 

În cadrul proiectului FCB – Fight against cyberbulling! (Luptă împotriva agresiunii pe internet!), proiect al cărui scop este prevenirea agresiunii pe internet prin învăţarea copiilor din școală să fie în siguranţă și politicoși pe internet, elevii au căutat informaţii despre acest fenomen în România. Ȋn urma cercetării, au realizat pliante și postere pe care le-au prezentat colegilor.

 

Proiectul multidisciplinar Healthy mind in healthy body sau Minte sănătoasă în corp sănătos, având scopul ca elevii să conștientizeze importanţa menţinerii unui stil de viaţă echilibrat,  a debutat cu înscrierea elevilor în echipa de proiect. Activităţile planificate - întâlniri cu diverși specialiști (medici, nutriţioniști și psihologi), cursuri de gătit mâncare sănătoasă alături de maeștri bucătari, program de exerciţii fizice zilnice – îi vor ajuta pe   elevii din grupul ţintă să beneficieze de sprijin în adoptarea unui stil de viaţă echilibrat.

 

Cafeneaua multi-culti: Ceașca Prietenilor este un proiect multidisciplinar care vizează îmbunătățirea relațiilor sociale în rândul elevilor de gimnaziu. Activitățile sunt planificate a fi derulate altfel, în stil nonformal, relaxat, asemănător unei întâlniri cu prietenii, dar și sub formă de jocuri. În luna septembrie, echipa de proiect, formată din 6 elevi și 2 profesori, a desfășurat activități pentru pregătirea lansării proiectului, fiind editate și distribuite pliante de promovare, în limbile română și engleză. În luna octombrie 2016 a fost înființat un grup pro-social de acțiune pentru organizarea și moderarea activităților lunare, derulate sub forma unei cafenele publice. Acest grup este format din elevii Cazacu Mario - cl.a VI-a C, Tohăneanu Mario și Teodora Neaga – cl. a VII-a B, Bobu Lorena, Tudorică Ștefana și Rareș Pop - cl. a VIII-a A. Sub coordonarea prof. Clipea Ștefania și Bucur Violeta, elevii s-au familiarizat cu metoda nonformală a Cafenelei publice, au stabilit temele de discuție pentru cele 5 cafenele și au detaliat programul fiecărei activități, apoi le-au derulat conform programului stabilit, invitații acestora fiind nu numai colegi din alte clase gimnaziale, ci și părinți și bunici.

 

Proiectul multidisciplinar Face 2 Face (Față în Față) are ca scop sprijinirea elevilor pentru a deveni mai încrezători în comunicarea  reală, față în față, nu doar în comunicarea virtuală. În octombrie 2016 a avut loc prima întâlnire de lucru. Cei 25 de elevi din grupul țintă au avut ocazia să se cunoască, au aflat despre formele și mijloacele unei bune comunicări, s-au documentat și au lucrat în echipă pentru a realiza un panou despre Comunicare pe care l-au expus pe holurile școlii. De asemenea, sub coordonarea doamnelor prof. Georgiana Manta și Mirabela Prunache, elevii din echipa de proiect din clasele V-VIII au derulat jocuri de comunicare care le-au dezvoltat abilitățile de vorbire în public și le-au facilitat intercunoașterea. Activitățile din proiect se vor desfășura lunar în anul școlar 2016-2017 și vor fi împărtășite partenerilor din țările europene care,  la rândul lor, derulează aceleași tipuri de activități, deoarece proiectul este comun, fiind un produs al primului an de proiect. Comunicarea se realizează prin intermediul facebook și eTwinning și aduce un foarte bun schimb de idei cu privire la implementarea proiectelor din acest an.

 

Învață despre drepturile tale! este un proiect multidisciplinar care are ca scop prevenirea copiilor în privința încălcării drepturilor lor, prin informarea și responsabilizarea acestora. Obiectivele acestuia sunt: informarea a 50 de elevi din fiecare școală parteneră în legătură cu 5 drepturi ale copilului pe parcursul anului școlar 2016-2017; formarea și organizarea unei echipe de  elevi (10 elevi) pentru a preda celor 50 de elevi ai fiecărei școli conținuturi cu privire la drepturile lor; elaborarea cu 50 de elevi a unui set de materiale educaționale pentru 5 drepturi ale copilului; îmbunătățirea creativității celor 50 de elevi prin realizarea de creații plastice și literare pe tema drepturilor copilului; parcurgerea celor 5 drepturi ale copilului pe parcursul a 8 întâlniri cu elevii din grupul țintă.

 

În septembrie 2016, la Școala 4 Pucioasa a debutat cursul opţional e-Managementul proiectelor multidisciplinare la clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2016-2017.

Participarea la acest curs opțional este pentru elevi o oportunitate de a-și forma capacitatea de a elabora proiecte în echipă, pornind de la probleme comune identificate de ei în viața școlară sau cea socială, de a le implementa și de a le evalua.

Cei peste 100 de  elevi care au optat pentru acest curs opţional își dezvoltă astfel 8 competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală.

În plus, cursul oferă elevilor posibilitatea de a colabora la realizarea proiectelor online, pe o platformă Moodle, cu elevi din 4 școli din Cehia, Letonia, Slovacia și Turcia, folosind instrumentele colaborative Google Drive. Acest lucru este posibil datorită faptului că prezentul curs este parte integrantă a proiectului Erasmus+, Acțiunea cheie 2, intitulat „e-Management of multidisciplinary projects for secondary schools”, coordonat de Școala 4 Pucioasa. Programa școlară europeană a acestui curs, planurile de lecții și resursele didactice utilizate au fost elaborate de o echipă  de profesori din cele 5 țări partenere în proiectul menționat.

Cursul online, pe platforma Moodle, poate fi accesat aici: https://scoala4pucioasa.reteauaedu.ro/

 

Prima mobilitate a elevilor - activități de predare/învățare/formare, schimb de grupuri de elevi pe termen scurt - a avut loc în perioada 3 - 7 mai 2016, în școala partenerilor din localitatea Polešovice, Republica Cehă  (Základní škola Polešovice ). 

Din Școala 4 Pucioasa au participat 5 elevi din clasele gimnaziale, câștigătorii selecției organizate la nivelul școlii: Mario Cazacu - clasa a V-a C,  Teodora Neaga - clasa a VI-a B, Lia-Teodora Saghin - clasa a VII-a A,  Simionescu Ștefan - clasa a VII-a A și Daniel Ursaiche - clasa a VI-a B. Aceștia au fost însoțiți și îndrumați de profesorii George Dobre și Dragoș Ivașcu.

Informațiile referitoare la activitățile desfășurate și la rezultatele obținute se găsesc  aici.

 

Rezultatele selecției elevilor pentru grupul țintă din primul an al proiectului (26.01 - 03.02.2016) se găsesc aici. Felicitări!

Elevii selectați vor învăța cum să scrie în colaborare un proiect multidisciplinar, pentru a rezolva probleme reale pe temele: stil de viață sănătos, evitarea violenței în școală,  comunicarea, evitarea hărțuirii online, relațiile sociale și Drepturile Omului/Copilului.

Profesorii parteneri au colaborat la realizarea noului curriculum european Managementul proiectelor multidisciplinare și a materialelor didactice suport: 1 kit pentru profesor și 1 kit pentru elev, cu 15 planuri de lecții și anexe (prezentări Power Point, fișe de lucru, suporturi de curs și fișe de evaluare).

Acesta reprezintă produsul intelectual al proiectului și este disponibil atât în limba engleză, cât și în limbile română, cehă, letonă, slovacă și turcă AICI.

 

Evenimentul de formare în comun a personalului s-a derulat în perioada 1 - 5 decembrie 2015, fiind găzduit de școala privată Ezgililer Educational Institution din orașul Samsun, Turcia. Mai multe informații despre activitățile derulate și rezultatele obținute, aici.

 

Prima întâlnire transnațională de proiect a membrilor din echipa europeană a Proiectului e-Management of multidisciplinary projects for secondary schools (eMM Projects 4 Secondary Schools) – e-Managementul proiectelor multidisciplinare pentru școlile din învățământul secundar  - un proiect de parteneriat strategic în domeniul educației școlare, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+, a fost găzduită de școala privată Conkbayiri College, din orașul Kocaeli, Turcia, în perioada 23 - 26 octombrie 2015. Mai multe informații, aici.

Echipa de proiect a Școlii 4:

1. Coordonator - prof. Bucur Violeta

2. Asistent proiect - prof. Ionescu Claudia

3. Responsabil cu monitorizarea - prof. Manta Georgiana

4. Responsabil cu diseminarea - prof. Vladovici Alexandra

5. Responsabil financiar - contabil Zagrebelinai Valerica

Membri în echipa școlii de implementare a proiectului:

6. Prof. Abramescu Constantin - responsabil IT

7. Prof. Pașcu Andreia - responsabil cu managementul proiectelor multidisciplinare

8. Prof. Dobre George - responsabil proiect multidisciplinar 1

9. Prof. Drăguț Marinela - responsabil proiect multidisciplinar 2

10. Prof. Ivașcu Dragoș - responsabil proiect multidisciplinar 3

11. Prof. Prunache Mirabela - responsabil proiect multidisciplinar 4

12. Prof. Tudor Cătălin - responsabil proiect multidisciplinar 5

13. Prof. Clipea Crina - responsabil proiect multidisciplinar 6

14. Prof. Saghin Claudia - membru

15. Prof. Militaru Ileana - membru

16. Prof. consilier Voicu Andreea - membru

17. Prof. Olaru Angelica - membru

18. Prof. Hârciu Florentina - membru

 

Precizare:

Acest proiect a primit finanțare din partea Comisiei Europene. Conținutul publicației reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru nicio utilizare care poate fi dată informațiilor respective.